Teatrul FIX

Teatrul FIX


Despre

Dincolo de orice aspirații artistice, FiX este un spațiu al comunității, unul apropiat de public, care caută constant moduri de re-implicare a teatrului în comunitate. FiXul este un teatru al încăpățânării de a exista și de a fi independent. Un teatru în care scaunele roșii sunt, de fapt, negre și pliante iar cortina de catifea e un mâner de fier atașat unor uși verzi de lemn.
Un teatru în care aplauzele nu sunt obligatorii, iar artistul nu mai e deasupra publicului, ci în mijlocul său. 
De fapt, artistul nu mai e artist ci e de toate și nu îi mai place să își zică artist ci își zice simplu, lucrător cultural.
Pentru noi independeța e o stare de spirit iar teatrul este o structură Vie, Actuală și Reală, în care dialogul este unul sincer, de multe ori în contradictoriu, cateodată rostit printre dinți și cu revoltă, deci cât se poate de uman.
Din 2012 și până acum am produs spectacole, am învățat, ne-am consolidat echipa, ne-am mutat, am generat proiecte, dar scopul nostru a rămas tot timpul același: dezvoltarea unui spațiu de creație independent, din care să rezulte forme și conținuturi culturale ancorate în prezent.
Cât despre noi, echipa din spatele siglei verzi, putem spune că trăim pe modul FiX: încăpățânați și totuși maleabili, visători și totuși atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Alte sugestii